Șantierul Calea Victoriei – noiembrie 2021

Moodboard de toamnă 2021 de pe Calea Victoriei 😛 A trecut un an de la ultimul pe care l-am postat. A fost o pauză luată voit, pentru că orice discuție despre regenerare urbană și dezvoltare mi s-a părut superfluă atâta timp cât eram îngropați de gunoi pe străzi, fără apă caldă și cu o criză sanitară scăpată de sub control (pyramid of needs). Totuși, anul de grație pentru noua administrație locală a trecut și sunt hotărât să revin cu toate problemele nerezolvate și cu propuneri noi către instituțiile responsabile.

Clădiri renovate, birouri noi, fațade refresh-uite, tot mai multe terase, vitrine tot mai arătoase, autorități amorțite, străzi deschise, marșuri, artiști, parcat ilegal, kaka de porumbei – cam așa aș rezuma ce s-a întâmplat pe Calea Victoriei în ultimul an. A fost un an de creștere rapidă pentru această stradă, în special datorită proiectului ”Străzi Deschise” inițiat de PMB, care a presupus weekend-uri fără trafic auto în lunile de vară. Am avut satisfacția să văd multe schele puse pe clădiri vai de ele, iar astăzi să admir viața care s-a născut în jurul lor, odată finalizate. Și cred că toată lumea s-a convins că asta trebuie repetat, din nou și din nou, în acest oraș lovit de soartă. Calea Victoriei a devenit extensia cool a Centrului Vechi, unde nu rămâi pentru că te cheamă niște studenți într-o engleză ciudată, ci pentru că găsești vibe-ul care îți place.

După cum vedeți în pozele de mai sus, am găsit și probleme, fix aceleași care erau și acum un an și acum doi ani. Noul București? Da de unde! 🙁

Încep cu prioritate lista sesizărilor pe următoarele subiecte (updates în următoarele articole):

  • spălarea cu apă cu presiune a trotuarelor de pe CV pentru eliminarea găinațului de la porumbei și a scurgerilor și grăsimilor din jurul coșurilor de gunoi
  • creșterea ritmului de ridicare al gunoiului din zona Ateneului, unde găsești mereu coșuri de gunoi refulate.
  • eliminarea sistemului nefuncțional de iluminare arhitecturală din parcul Ateneului, care blochează vederea spre monumentul istoric
  • eliminarea panoului deteriorat cu harta turistică a Bucureștiului din fața Ateneului
  • eliminarea bolarzilor de plastic de la intrarea în centrul vwechi, care stau acolo inutil
  • eliminarea infokioskului PMB nefuncțional de lângă Muzeul de Istorie
  • eliminarea punctului de pază neutilizat de la intrarea pe strada Stavropoleos
  • eliminarea steagurilor care promovează Carul cu Bere de pe trotuarul CV
  • trasarea unor locuri de parcare speciale și temporizate pentru mașinile livratorilor care iau mâncarea de la restaurantele din centrul vechi
  • eliminarea aparatelor de plată facturi de pe CV (vandalizate și nefuncționale)
  • repararea spațiului verde din fața Teatrului Odeon, distrus de mașinile riveranilor
  • publicarea de către primărie pe site PMB a destinației spațiului de la parterul clădirii cu Pasajul Victoria
  • desfințarea târgului volant de vis-a-vis de Cercul Militar, de la blocul cu coloane
  • plantarea de copaci noi în toate alveolele goale
  • amenzi pentru proprietarii care nu îți întrețin fațadele și terenurile și supraimpozitare
  • sesizarea tuturor mesh-urilor publicitare ilegale și verificarea stadiului procesele pentru cele care s-a deschis deja dosar la judecătorie
  • sesizarea aparatelor de aer condiționat instalate ilegal pe fațadele clădirilor monument istoric și verificarea cu Poliția Locală a proceselor aflate în curs (deschise după sesizări anterioare)
  • sesizarea la disciplina în construcții a localurilor/magazinelor care sunt deschise în clădiri cu risc seismic 1 (better safe than sorry) – pentru verificare de rutină
  • de verificat la Primăria Sectorului 1 de ce stagnează lucrările de reabilitare termică la cele 2 blocuri din apropierea Radisson Blu
  • eliminarea cablurilor telekom/de susținere decorațiuni de Crăciun, cât nu sunt utilizate
  • verificarea stadiului lucrărilor pentru investițiile publice de la: Palatul Nifon, Blocul Rosenthal, Sediul Poliției, Sediul Ministerului Economiei, Casa Macca, Palatul MAI, Sala Omnia, Sala Palatului, Parcarea subterană de la Sala Palatului, Palatul Cantacuzino (Muzeul George Enescu), Muzeul Holocaustului + cele 9 clădiri pe care AMCCRS a zis că le consolidează
  • să cer statistici noi despre numărul bicicletelor/trotinetelor care trec pe lângă punctul de măsurare de la Cercul Militar

În paralel, voi continua cu promovarea proiectului de revitalizare și extindere a tuturor spațiilor verzi de pe CV, despre care am scris aici.

Bun, hai să facem un recap al lucrurilor întâmplate în ultimul an. Pornim cu proiecte imobiliare, bifăm câteva acțiuni sau informații interesante care au legătură cu CV, vedem ce localuri noi s-au mai deschis și încheiem cu o lecție de istorie.

Athenee Palace, aripa veche, a intrat în renovare, până în iunie 2022. Vedeți aici detalii despre investiția lui George Copos.

Proiecte mari pe punctul de a fi începute

  • MAI își modernizează sediul din Piața Revoluției cu 50 milioane de euro. Surse regenerabile de energie și un muzeu în incintă. Sursă
  • Muzeul Naţional „George Enescu” și Palatul Cantacuzino de pe Calea Victoriei a intrat în renovare. Complexul muzeal nu se va mai putea vizita în următorii 2 ani, pe durata lucrărilor. Sursă
  • Vom avea un nou muzeu pe Calea Victoriei! Statul investește 38 de milioane de euro în noi clădiri pentru Academia Română în sediul de pe Calea Victoriei. Sursă
  • Proiectul Muzeului Național de Istorie a Evreilor și al Holocaustului care trebuie să fie deschis în clădirea Palatului Banloc-Goodrich de pe Calea Victoriei a fost inclus in PNRR și așteaptă validările necesare pentru a putea fi început. Sursă
  • În 2022 Immofinanz începe o amplă renovare pentru Bucharest Financial Plaza, clădirea de birouri de lângă Palatul CEC (cumpărată cu 36 mil. euro) și să o ofere spre operare către myhive. Sursa
Sursa Skyscraper.com, user MariusCT

Offices&Residential

  • Noua clădire de birouri Matei Millo Offices, câștigătoare la Anuala de Arhitectură 2021. Detalii+galerie aici
  • Clădirea Hagag H Victoriei 109 va găzdui viitorul sediu al Centrului European pentru Securitate Cibernetică. Sursă
  • One United a cumpărat cu 4,9 milioane de euro Casa Braicoff de lângă Ateneul Român pentru un proiect de lux. Sursă
  • Holdingul fraţilor Pavăl, la o semnătură distanţă de achiziţia birourilor Dacia One de pe Calea Victoriei cu 50 de milioane de euro. Sursă
  • Celebra clădire a Casei de Modă Venus din Capitală, scoasă la vânzare. Cine vrea să o cumpere cu 10 milioane de euro. Sursă
  • Anja Graf, o milionară elveţiană de 44 de ani, a cumpărat fostul hotel Ramada Majestic Bucureşti, situat pe Calea Victoriei, pe care îl va tranforma într-o clădire cu apartamente ce vor fi închiriate în regim hotelier. Sursă
  • Hagag Development Europe a furnizat documentația completă pentru a obține o autorizație de construire pentru consolidarea și restaurarea Palatului Stirbei. Sursă
  • Clădirea „Palatul Adevărul”, a fost pusă de tot la pământ, după 123 de ani pentru dezvoltarea unui nou proiect imobiliar. Sursă
  • Strabag vrea să facă un bloc de 26,5 metri pe Calea Victoriei, mai înalt cu 10,5 metri decât înălțimea indicată de PUG. Sursă

Curiozități

  • Puteți să aruncați o privire în interiorul corpului dinspre Calea Victoriei al fostului Palat al Monopolurilor de Stat,deținut de Ministerul Economiei într-un reportaj făcut de Alex Dima de la ProTV. CNI încearcă din vară să găsească un constructor care să se apuce de lucrări. La licitațiile anterioare nu s-a înscris nimeni. Vă țin la curent cu vești.
  • Focus pe dezvoltarea Străzii Doamnei. Sursă
  • Birocrația și legislația stufoasă, principalele motive de descurajare a investițiilor în renovarea clădirilor istorice. Sursă
  • Mirinda România prezintă prima colecție de artă NFT într-o expoziție pe Calea Victoriei. Sursă
  • Marșul Bucharest Pride s-a desfășurat fără incidente în Capitală. 10.000 de persoane au sărbătorit pe Calea Victoriei. Sursă
  • O privire în interiorul vilei de pe Bulevardul Dacia, colț cu Strada Henri Coandă. Galerie
  • Noul „Centru Vechi” de pe Calea Victoriei. Sursă
  • Cultura urbană în Bucureşti, între plimbări pe Calea Victoriei şi petrecerea timpului în spaţii de coworking. Sursă
  • Străzi deschise: cum arată orașul oamenilor? Zeci de mii de bucureșteni au lăsat mașinile pentru o seară și au luat centrul Capitalei la pas. Galerie
  • Magazinul Gucci de la parterul hotelului Athénée Palace Hilton din Bucureşti şi-a majorat vânzările cu 10% în 2020. Sursă
  • Perle arhitecturale la pas pe Calea Victoriei. Sursă
  • Investiție de 40.000 de euro într-o cafenea de pe Calea Victoriei cu 500 de cafele vândute într-o zi de weekend. Sursă
  • Viața intimă a oamenilor din ultimii 300 de ani așteaptă să fie descoperită pe Calea Victoriei, la Muzeul Vârstelor. Sursă
  • Povestea pălărierului din Pasajul Englez, care încă lucrează și la 90 de ani. Sursă
  • Terasele de pe Calea Victoriei, victime ale războiului gunoaielor, dintre autorități și firma de salubritate din sectorul 1.
  • Daaar, nu se compară cu bucuria, culoarea și energia proiectului ”Străzi Deschise”. Mărturie pe pagina ARCEN, cu sute de poze cu bucureșteni fericiți

Localuri nou apărute

Lecția de istorie

  • Calea Victoriei, Champs Elysees-ul României. Povestea celebrei străzi care atrage oamenii ca un magnet. Sursă
  • Istoria clădirii Teatrului Odeon povestită de Georgeta Filitti. Articol & Video
  • Istoria unuia dintre cele mai vechi hoteluri ale capitalei: Hotel Broft, devenit apoi Continental. Sursă
  • Despre rafinament și bun gust în Bucureștiul interbelic: Magazinul „Rosenthal” de pe Calea Victoriei. Sursă
  • Despre Bucureștiul de ieri cu Ana-Maria Radulian. Articol 1 & Articol 2
  • Istoria ciocolatierului Zamfirescu, care a avut cofetării și pe Calea Victoriei. Sursă
  • Cafenelele Bucureștiului: o istorie veche de 350 de ani. Sursă
  • Povestea Palatului Telefoanelor scrisă de Antoaneta Dohotariu de la b365.ro. Sursă
  • Câteva imagini cu Librăria Buchholz de lângă Biserica Krețulescu. Galerie
  • Actorii TNB spun poveştile tablourilor împuşcate în Decembrie 1989. Sursă
  • Istoria casei de pe Calea Victoriei a Balăcenilor. Sursă
  • A murit Voicu Rădescu, inițiatorul fenomenului Green Hours. Povestea oamenilor care l-au cunoscut, despre începuturi, aici.
  • Muzeul Colecţiilor de Artă, palatul boieresc ce „pulsează“ în inima Bucureştilor la fel de „viu“ astăzi ca acum o sută de ani. Sursă
  • Scurtă istorie a Bisericii Zlătari. Sursă
  • „Podul Mogoşoaiei” de Gheorghe Crutzescu, o lectură ce se impune neapărat meditaţiei noastre. Sursă
  • Iarna în Bucureștiul interbelic. Galerie
  • ”Harta” restaurantelor interbelice din București. Sursă 1 & Sursă 2
  • Despre primele tranzacții cu bani de hârtie la băncile de pe Calea Victoriei. Sursă
  • Scurtă istorie a Pieței Victoriei. Sursă
  • Pe terenul unde este astăzi Muzeul de Geologie s-au jucat primele meciuri de fotbal din București. Sursă
  • Povestea Casei Capșa, un loc emblematic pentru Bucureștiul Interbelic. Sursă
  • Despre stilurile și particularitățile ale câtorva palate și case boierești de pe Calea Victoriei. Sursă
Calea Victoriei, București, 1947, Centralistele de la Palatul Telefoanelor

Ne auzim curând cu updates și noutăți. Trimite-mi și tu știri, ponturi, păreri.

Lasă un răspuns