CALEA VICTORIEI. Sesizări, ediția de primăvară

De când am ”adoptat” Calea Victoriei, am trimis câteva zeci de sesizări și cereri de informații publice, iar la majoritatea dintre ele am primit răspunsuri satisfăcătoare de la instituții. Dar sunt câteva excepții de râsu’plânsu despre care o să îți povestesc mai jos.

Mi-am propus să fac cât de des pot plimbări pe toată lungimea Căii Victoriei, pentru a lua, odată, pulsul acestui bulevard, și apoi pentru a vedea cum folosesc bucureștenii spațiul public, cum se mișcă șantierele, să găsesc lucrurile care merg și nu merg bine.

Dacă rămâi cu mine, pe durata acestui articol, poți vedea cum decurge proiectul meu de revitalizare al bulevardului.

Pornim de la Piața Victoriei spre Piața Națiunilor Unite:

Una dintre cele mai bune vești de la plimbarea asta. Un bloc din Piața Victoriei este anvelopat.

În perioada următoare îmi propun să abordez mai multe asociații de proprietari care au trecut recent sau trec chiar acum prin reabilitarea termică a blocului (în special din Sectorul 1). Voi încerca să pun toate informațiile cap la cap și să le transform într-un flyer pe care să îl am pentru momentele în care mă voi întâlnii cu președinții de asociații de proprietari de pe Calea Victoriei ca să îi conving să propună locatarilor anveloparea blocurilor. Vreau să aflu despre costuri, cum se face execuția, o listă scurtă cu companii de construcții care fac execuții bune, timpul, cu ce pot ajuta instituțiile statului (programe de anvelopare din fonduri europene sau locale), cum se face proiectul, cum se obțin toate autorizațiile obligatorii, ce poți face în situația în care unul dintre proprietari refuză să contribuie și blochează tot proiectul. După ce voi strânge toate informațiile, despre acest proces și despre programul PMB de reabilitare și consolidare al clădirilor istorice cu risc seismic, voi aborda toți președinții și administratorii de bloc de pe Calea Victoriei pentru a le prezenta opțiunile și avantajele. Anvelopările și consolidările vor aduce o siguranță mai mare locuitorilor, le va crește calitatea vieții și va contribui la un aspect frumos al clădirilor și la mai multă curățenie.

Fațade upgradate.

Multe spații comerciale de pe Calea Victoriei au nevoie de un upgrade urgent. Este nevoie de un mix de comercianți care să atragă mai mulți bucureșteni și turiști pe acest mare bulevard, care să crească exponențial valoarea spațiilor comerciale, proces care ar duce la eliminarea naturală a unor business-uri care nu au ce căuta pe un bulevard principal: covrigării, shaormerii sau magazine de haine second hand.

La ultima plimbare am găsit câteva exemple care mi-au arătat că se merge în direcția pe care mi-o doresc.

Nu e nu știu ce, dar îți dă o stare de bine și te invită să faci o poză.
Spațiu utilizat foarte inteligent.
Spațiu perfect pentru o terasă.
S-a deschis un magazin nou de suveniruri românești, foarte aproape de intersecția cu Bulevardul Regina Elisabeta. Arată extrem de bine și e foarte potrivit pentru zona asta. Selecția de produse e surprinzător de bună.
Cafenea nouă, care nu surprinde prin design, dar are timp să recupereze. 🙂

#așanusemaipoate

Publicitate stradală pe Calea Victoriei este ilegală, în mare parte, prost amplasată, hidoasă și mai ales periculoasă pentru trecători.

O să încep prin a exemplifica ce e #periculos

Totul pare ruginit, improvizat și nesigur. Voi face o sesizare la autoritățile competente cu speranța că vor dispărea în cel mai scurt timp. Îmi propun ca până la final de an să reușesc cumva să le dau jos de acolo.
Alt șir de panouri publicitare care mă scoate din sărite. O să încerc să găsesc argumente pentru îndepărtarea lor din peisaj.

În momentul în care vrei să te lupți cu acest păienjeniș de publicitate, trebuie să pornești de la HCGMB 488/2018 –
REGULAMENTUL LOCAL PENTRU AUTORIZAREA, CONSTRUIREA ȘI AMPLASAREA MIJLOACELOR DE PUBLICITATE și să iei motivație de la București între Da și Nu, un grup civic care se luptă cu publicitatea ilegală din București.

Să vedem ce găsim în acest regulament despre publicitatea pe Calea Victoriei:

  • în primul rând aflăm că toată lungimea străzii este încadrată la Zona protejată 16 – strada simbol a orașului – Calea Victoriei
  • în zonele protejate sunt permise numai acele categorii de mijloace de publicitate care, prin dimensiuni, formă sau amplasare, nu alterează caracteristicile arhitecturale și ambientale ale zonei.
  • este interzisă amplasarea oricărei forme de publicitate pe fațadele clădirilor.

Hai să vezi niște poze de acum o săptămână și apoi îmi spui tu dacă regulamentul este respectat:

Mi-a șoptit mie o păsărică că acest regulament nu poate fi aplicat momentan pentru că nu este armonizat cu legislația națională.

Așa că am trimis un email către Poliția Locală a Municipiului București, care are un departament de control responsabil de afișajul publicitar. Emailul conține sesizări pentru fiecare mijloc publicitar din pozele de mai sus și o solicitare de informații de interes public, prin care încerc să aflu de ce nu este aplicat regulamentul existent.

Las mai jos emailul și dacă vrei îl poți retrimite și tu la adresa office (at) plmb.ro:

Bună ziua,
În acest email vă trimit mai multe cereri de verificare ale unor amplasamente publicitare de pe Calea Victoriei. Trimit acest email în baza legii 544/2001 privind liberul acces la informații de interes public și în baza OG 27/2002 privind soluționarea petițiilor și sesizărilor cetățenilor. 
Am făcut un tur pe Calea Victoriei în data de 17 martie 2019 și doresc să vă semnalez mai multe afișaje publicitare la care suspectez condiții de ilegalitate. Le voi lista mai jos, cu rugămintea de a verifica detalii despre amplasament și în pozele atașate (adresa e în denumirea fiecărei fotografii). Vă rog tare mult să-mi trimiteți un răspuns pentru fiecare solicitare în parte.

Calea Victoriei 224 – afișaj publicitar temporar – nu are afișat codul unic de înregistrare + numărul autorizației de amplasare și de asemenea alterează caracterul arhitectural și ambiental al zonei. Vă rog să-mi transmiteți care este numărul unic de înregistrare și dacă are avizul Comisiei Tehnice de Circulație din PMB?

Calea Victoriei vis a vis de 222  – Suport metalic fixat în trotuar –  nu are afișat codul unic de înregistrare + numărul autorizației de amplasare și de asemenea alterează caracterul arhitectural și ambiental al zonei.  Vă rog să-mi transmiteți care este numărul unic de înregistrare și dacă are avizul Comisiei Tehnice de Circulație din PMB + dacă are făcută revizia tehnică la zi?

Calea Victoriei 200 – mesh publicitar care acoperă toată fațada clădirii – alterează caracterul arhitectural și ambiental al zonei. Vă rog verificați dacă dimensiunea mesh-ului respectă regulamentul local pentru autorizarea, construirea și amplasarea mijloacelor de publicitate. 

Strada Frumoasă 56 –  mesh publicitar care acoperă parțial fațada clădirii –  alterează caracterul arhitectural și ambiental al zonei. Vă rog verificați dacă dimensiunea mesh-ului respectă regulamentul local pentru autorizarea, construirea și amplasarea mijloacelor de publicitate. 

Calea Victoriei 204 – Suport metalic fixat pe clădire –  nu are afișat codul unic de înregistrare + numărul autorizației de amplasare și de asemenea alterează caracterul arhitectural și ambiental al zonei.  Vă rog să-mi transmiteți care este numărul unic de înregistrare și dacă are făcută revizia tehnică la zi? Dacă revizia tehnică este depășită, trecătorii de pe Calea Victoriei sunt în pericol în fiecare zi. 

Calea Victoriei 178 – 2 suporturi metalice + un panou publicitar spre stradă + un mesh pe fațada clădirii – Cele 2 panouri metalice fixate de fațada clădirii mi se par cele mai periculoase pentru trecători. Structura metalică de susținere trebuie inspectată de urgență. Aici se încalcă din punctul meu de vedere Art. 10, litera h) și i) din HCGMB 488/2018 și de asemenea trebuie activat Art. 9, linia 3. privind obligația de a lua măsuri urgente pentru reparații. Vă rog să-mi comunicați când a avut loc ultima expertiză tehnică pentru aceste 2 suporturi metalice. Vă rog să verificați dacă mesh-ul și panoul publicitar fixate pe proprietate respectă legislația în vigoare. 

Calea Victoriei 115 – Suport metalic fixat pe spațiu verde care obstrucționează o casă monument istoric – Aici doresc să sesizez amplasarea nepotrivită a panoului metalic. El trebuie deplasat pentru ca monumentul istoric Casa Monteoru să fie vizibilă în întregime de pe Calea Victoriei. 

Calea Victoriei 103 – 109 – Amplasamente multiple de tip temporar, panou metalic fix și panou și mesh publicitar de fațadă – Aici doresc să reclam cele 2 panouri metalice fixe care obstrucționează alt monument istoric – Palatul Știrbei. Panoul de pe blocul de la 103-105 este gol, lucru ce contravine regulamentului local, care nu permite proprietarilor acestor panouri să le țină goale. Vă rog să verificați legalitatea tuturor mijloacelor de publicitate marcate în poză. 

Strada C.A. Rosetti 1-3 – panouri publicitare –  alterează caracterul arhitectural și ambiental al zonei. conform HCGMB 488/2018 amplasarea lor este ilegală. Pentru cele 5 panouri vă rog să-mi transmiteți numărul de identificare, și numărul de autorizație în baza căreia sunt amplasate și folosite, și, de asemenea, cine este compania care le operează. 

Calea Victoriei 70 – mesh publicitar – regulamentul local interzice afișarea de mijloace publicitare pe clădiri reabilitate în zona protejată 16.  Alterează caracterul arhitectural și ambiental al zonei.

Calea Victoriei 47 – mesh publicitar –  regulamentul local interzice afișarea de mijloace publicitare pe clădiri degradate și în apropierea lăcașelor de cult în zona protejată 16.  Alterează caracterul arhitectural și ambiental al zonei.

Doresc să fac și o solicitare de informații publice privind activitatea departamentului care se ocupă de gestionarea implementării regulamentului local pentru autorizarea, construirea și amplasarea mijloacelor de publicitate. În 2018 a fost votat în CGMB proiectul 488/2018 prin care se implementa un nou regulament de publicitate stradală. Doresc să aflu cum a fost implementat acest regulament de la intrarea lui în vigoare, având în vedere că sunt zone în București unde regulamentul interzice orice fel de mijloace publicitare, dar în acest moment pot fi numărate sute de mijloace publicitare. Astfel că vă rog să-mi puneți la dispoziție raportul de activitate pe anul 2018 și un sumar al acțiunilor de control și sancționare al celor care amplasează mijloace de publicitate ilegal sau neconform cu legea pe anul 2019 (ianuarie-februarie). Vă rog să detaliați sumele încasate din amenzi în 2018, lista celor mai întâlnite motive pentru sancțiuni și câte resurse umane sunt implicate în acțiuni de control în cadrul departamentului dumneavoastră. Ne putem auzi oricând la telefon pentru a clarifica solicitarea mea. 


Aștept răspunsul dumneavoastră în termenul legal prevăzut de lege. Aștept două numere de înregistrare, atât pentru sesizare cât și pentru cerere 544/2001, în cel mai scurt timp. În lipsa unui răspuns sau al unui număr de înregistrare voi depune reclamație administrativă, apoi voi trimite o cerere către parlamentarul din colegiul meu pentru a face o interpelare în Parlament și în cele din urmă îmi rămâne opțiunea unui proces în contencios administrativ. 


Mulțumesc. Toate cele bune,

Tudor Chira

Te țin la curent cu noutățile pe acest subiect.

Mașini parcate neregulamentar

Calea Victoriei este cel mai frumos bulevard de promenadă pe care îl avem. Nu am chef să ocolesc mașini când ies la o plimbare aici. Nu am chef să ocolesc plăci de gresie sparte de mașini care parchează ilegal. Nu am chef să văd mame disperate că nu au pe unde să treacă copilul cu căruciorul pentru că niște idioți se cred șefi pe plantație.

Și pentru că nu am chef de ei, am chemat poliția locală să aplice legea. Au venit cam în 20 de minute, dar cel cu Mercedesul a plecat cu 30 de secunde înainte să ajungă polițiștii. #ammuritpuțin. Oricum, celălalt domn a fost amendat și am aflat că amenzile sunt în jur de 500 de lei și scăderea unor puncte.

Pentru a reclama mașini parcate neregulamentar sau alte fapte ilegale poți suna cu încredere la Poliția Locală de sector. Pentru sectorul 1 numărul este 021 9540.

În aceeași zi am mai descoperit cel puțin 10 mașini parcate neregulamentar pe Calea Victoriei. Pentru astea o să trimit o sesizare la Poliția Rutieră, pentru a interveni cu instalarea unor borne care să îi impiedice să urce pe trotuar că altfel aș face linie permanentă cu polițiștii locali.

O clădire pierdută

Avem una bucată clădire părăsită pe Calea Victoriei. Scopul meu era să aflu istoria clădirii și cine este proprietarul, înainte de a începe orice altă inițiativă legată de ea.

Se mai numea ”Palatul Roșu”, pentru că era vopsit în totalitate într-un roșu aprins.

Am aflat că este vorba despre Palatul Banloc-Goodrich. Palat proiectat de arhitectul Octav Doicescu în 1938 pentru un mare producător de anvelope din România. Aflați mai multe despre istoria clădirii aici și poze din interior, așa cum arăta în 2016, aici.

Din câteva search-uri pe Google aflu că această clădire a fost cedată la un moment dat către CNSAS, instituția care se ocupă cu cercetarea arhivelor comunismului.

Scriu imediat un email pe care îl trimit către Guvernul României, către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului și CNSAS.

SPOILER! După ce am dialogat cu 5 instituții ale statului încă nu știu nici eu, și nici ei, se pare, a cui este clădirea asta.

Scurtă cronologie:

22 februarie: trimit email către Guvern, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului și CNSAS

26 februarie – Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului îmi zice că au predat clădirea către RA-APPS. În aceeași zi trimit un mesaj către ei să îi întreb ce știu de clădire.

2 martie – trimit reminder către CNSAS să-mi dea un răspuns la solicitarea inițială

6 martie – primesc răspuns de la CNSAS că au refuzat politicos clădirea pentru că este inadecvată pentru amenajarea unei arhive.

7 martie – îmi răspunde și RA-APPS și îmi spune că nu mai este la ei. Au transferat-o către Ministerul Muncii și Justiției Sociale. În aceeași zi le scriu celor de la Ministerul Muncii.

11 martie – Îmi răspunde Ministerul Muncii. Surpriză, nu e la ei. #morderâs

Avand in vedere solicitarea dvs. cu privire la imobilul situat in Cal. Victoriei nr.218, sect.1, Bucuresti, va aducem la cunostinta faptul ca Ministerul Muncii a transmis acest imobil inca din anul 2009 Ministerului Afacerilor Interne, conform H.G. nr.568/2009. Pentru a obtine informatii asupra administratorului actual al acestui imobil, va recomandam sa va adresati Ministerului Finantelor Publice care administreaza Inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului.

Voi face fix ce mi-a recomandat doamna. Cred că și ea s-a prins cât de ironică e situația. Informația super utilă pe care am aflat-o aici este că există acest inventar, pe care o să-l solicit în întregime și o să pot verifica toate clădirile statului. Dacă nu e secret de stat. Rămâne de văzut ce îmi spun.

Cam așa arată birocrația dragilor.

Cam așa arată culisele activismului civic.

Zi și tu ceva!

2 Comments

Add Yours →

Îţi mulţumesc şi mă bucur că ai avut răbdare să parcurgi articolul. Te mai aştept pe aici. Tu mai scrii?

Lasă un răspuns