Revitalizăm Calea Victoriei!

Am ajuns în București prima dată prin aprilie 2012, dacă bine îmi amintesc, și m-am mutat aici prin septembrie 2014. Respir București de aproape 9 ani. Și am simțit cum încet încet orașul mă schimbă și mă ajută să-mi ating potențialul.

Am cunoscut în ultimii ani în București niște oameni ciudați. Suferă și plâng atunci când clădiri de sute de ani sunt puse la pământ de buldozere. Sunt alerți de fiecare dată când aud de un nou șantier într-o zonă protejată. Vor să facă centre culturale, să facă festivaluri, cartiere creative, ateliere, și îndrăznesc chiar să își ia liber de la serviciu ca să protesteze sau să se ducă la o ședință la primărie, la ora 12:00. Orașul funcționează ca un organism viu, și îi transformă pe câțiva dintre locuitori într-un soi de leucocite care se plimbă pe alei, străzi și bulevarde, ca într-un uriaș sistem circulator, căutând ceva de salvat. Am ajuns și eu unul dintre ei și cel mai des în ultima perioadă mă găsești pe cea mai importantă arteră a orașului – Calea Victoriei.

Vor fi 20, spre 30 de ani. Abia atunci se vor vedea schimbările pe care încerc să le pornesc. Simt asta ca un rost pe lume. Să îmi ating potențialul încercând să ajut Bucureștiul să facă la fel.

Cu acest gând în minte s-a cristalizat ”Revitalizăm Calea Victoriei”, un proiect, deocamdată personal, prin care să contribui la o dezvoltarea a acestui bulevard important, prin intervenții ce țin de estetică, mobilitate, mediu, protejarea patrimoniului, încurajarea antreprenoriatului și al industriilor creative, dar și transparență decizională și eficientizarea autorităților locale.

Acord aproximativ 6 ore pe săptămână acestui proiect, și mă folosesc de o hartă virtuală pe care o folosesc pe post de dashboard de lucru. Îmi păstrez acolo fiecare informație și idee.

Îți las mai jos harta și te invit să pornești într-o plimbare virtuală, de la sud la nord, sau de la nord la sud, și să descoperi lucrurile pe care îmi doresc să le pun în mișcare în această zonă a Bucureștiului. Obiectivul meu nr. 1 este să nu mai existe nici măcar un metru pătrat abandonat pe acest bulevard, pe orizontală sau verticală, și din acest motiv o să observi că am început să pun, cu insistență, întrebări în legătură cu clădiri abandonate de ani buni. Am mapat și proiectele de reabilitare sau șantierele unor construcții noi. Multe vor fi o surpriză pentru tine, sper că în final toate bune.

Experiența e mai bună cu harta fullscreen.

Dacă ți-a atras atenția un proiect anume sau proiectul de revitalizare în general, și îți poți aloca o oră pe săptămână să monitorizezi un proiect sau să contribui la proiecte creative care să scoată bucureștenii din case, te rog să-mi scrii sau să-mi spui când ne vedem.

Te vei convinge că puterea ta de cetățean e uriașă!

0 Comments

Add Yours →

Lasă un răspuns