Calea Victoriei în perioada fanariotă – Epidemiile de ciumă

Îți zic de pe acum, îmi propun să te conving să citești cartea în 2 volume scrisă de Tudor Dinu, despre București în perioada fanariotă. Pentru că este enorm de multă informație interesantă în cele aproape 1000 de pagini ale celor 2 volume, m-am gândit să fac o serie de articole cu câteva povești și întâmplări care să îți spună câte ceva despre viața de zi cu zi a bucureștenilor de atunci. Astăzi te invit să citești primul articol din serie, despre cum a reacționat capitala la epidemiile de ciumă.

• 

• 

Un scurt intro în context. În Țara Românească, când spunem epoca fanariotă ne gândim la domniile dintre 1716 și 1821. Înainte de a începe lectura volumelor, ți-aș recomanda să ai printată și la îndemână lista domnitorilor, cu perioada de domnie a fiecăruia. Faptul că într-o perioadă de 105 ani am avut 50 de schimbări de putere, cu domni fanarioți care se plimbau între Moldova și Țara Românească, dar și stăpânire militară turcească, rusească și austriacă, chiar în mai multe rânduri, ne setează cumva așteptările despre ce vom afla despre viața de zi cu zi a societății bucureștene din acele vremuri.

• Nicolae Mavrocordat: ianuarie 1716 – noiembrie 1716
• Ioan Mavrocordat: noiembrie 1716 – 23 februarie/6 martie 1719
• Nicolae Mavrocordat: martie 1719 – 14 septembrie 1730
• Constantin Mavrocordat: 15 septembrie 1730 – 17 octombrie 1730
• Mihai Racoviță: 17 octombrie 1730 – 24 octombrie 1731
• Constantin Mavrocordat: 24 octombrie 1731 – 16 aprilie 1733
• Grigore al II-lea Ghica: 16 aprilie 1733 – 27 noiembrie 1735
• Constantin Mavrocordat: 27 noiembrie 1735 – 16 septembrie 1741
• Mihai Racoviță: septembrie 1741 – iulie 1744
• Constantin Mavrocordat: iulie 1744 – aprilie 1748
• Căimăcămie (Mitropolitul, banul Grecianu, vornicul Dudescu, Antonachi vistier, Fierăscu vistier): februarie – aprilie 1748
• Grigore al II-lea Ghica: aprilie 1748 – 3 septembrie 1752
• Matei Ghica: septembrie 1752 – iunie 1753
• Constantin Racoviță: iunie 1753 – februarie 1756
• Constantin Mavrocordat: 20 februarie 1756 – 14 august 1758
• Scarlat Ghica: august 1758 – iunie 1761
• Constantin Mavrocordat: 16 iunie 1761 – martie 1763
• Constantin Racoviță: martie 1763 – 26 ianuarie/6 februarie 1764
• Ștefan Racoviță: 26 ianuarie/6 februarie 1764 – august 1765
• Scarlat Ghica: august 1765 – 2/13 decembrie 1766
• Alexandru Scarlat Ghica: p. 2/13 decembrie 1766 – octombrie 1768
• Grigore al III-lea Ghica: octombrie 1768 – noiembrie 1769
• Stăpânirea militară rusească: noiembrie 1769 – mai 1770
• Manole Giani Ruset: mai – noiembrie 1770
• Stăpânirea militară rusească: noiembrie 1770 – octombrie 1774
• Alexandru Ipsilanti: septembrie 1774 – ianuarie 1782
• Nicolae Caragea: ianuarie 1782 – iulie 1783
• Mihai Suțu: iulie 1783 – martie 1786
• Nicolae Mavrogheni: martie 1786 – iunie 1790
• Stăpânirea militară austriacă: noiembrie 1789 – iulie 1791
• Mihai Suțu: martie 1791 – decembrie 1792
• Alexandru Moruzi: ianuarie 1793 – august 1796
• Alexandru Ipsilanti: septembrie 1796 – noiembrie 1797
• Constantin Hangerli: noiembrie 1797 – 18 februarie/1 martie 1799
• Alexandru Moruzi: martie 1799 – octombrie 1801

• Mihai Suțu: octombrie 1801 – mai 1802
• Căimăcămie (Alexandru Suțu, domn al Moldovei): iunie – august 1802
• Constantin Ipsilanti: august 1802 – august 1806
• Alexandru Suțu: august – octombrie 1806
• Constantin Ipsilanti: octombrie 1806 – mai 1807 (considerat domn și în Moldova sub autoritate rusească)
• Stăpânirea militară rusească: decembrie 1806 – octombrie 1812
• Constantin Ipsilanti: iulie – august 1807 (considerat domn și în Moldova sub autoritate rusească)
• Generalul rus Aleksandr Aleksandrovici Prozorovski: august 1807 – februarie 1808
• Caimăcămie: februarie – septembrie 1808
• Comitetul de cinci: septembrie 1808 – martie 1809
• Generalul rus Engelhardt, vicepreședinte al divanului: martie 1809 – octombrie 1812
• Ioan Caragea: octombrie 1812 – septembrie 1818
• Alexandru Suțu: noiembrie 1818 – 19/31 ianuarie 1821

Cred că vei aprecia că am ales să scriu toată informația foarte ușor de citit și reținut, în stilul Știați că?

Ciuma în București

• Măsurile de prevenție ale ciumei erau din sfera religiei: domnitorul dă poruncă să se facă un rând de 20 de zile de ”slujbe și rugăciuni cu sdrobire de inimă și cu adevărată silință”. Când vedeau că nu funcționează rugăciunile se făcea o sfeștanie la Mitropolie cu apă sfințită, iar toți preoții mahalalelor erau chemați să ducă pe la casele oamenilor vase cu apă sfințită pentru ”a le stropi întotdeauna stăpânii lor”
• Se mai apela și la moaște, numai că în credința lor nu orice moaște aveau puterea asupra acestei boli. A fost adus în mai multe rânduri capul făcător de minuni al Sfântului Visarion de la o distanță de peste 1000 km, din Grecia, cu cheltuieli foarte mari.
• În perioadele de epidemie, oricine venea spre București și voia să ajungă la târgurile de pe Ulița Mare, trebuia să facă un lazaret de 5 zile la mănăstirea Văcărești sau la Lichirești (Călărași) ca să se ”aerisească”.
• Imediat ce se auzea de vestea unei noi epidemii, rromii erau culeși din tot orașul și evacuați de urgență din București, datorită mizeriei și condițiilor precare în care trăiau. Când se făcea prevenție erau băgați toți în Dâmbovița, ”cu nevestele și copiii lor și cu toate lucrurile lor împreună, să se spele bine și să aibă grijă de pază și curățenie” – relatările despre cum erau tratați robii rromi au fost cele mai dureroase din toată cartea/din păcate nu se vorbește prea des astăzi despre asta.
• Boierii și vodă s-au prins că virusul se transmite prin atingere prin târguri și pe ulițele principale. Ne putem imagina cum au reacționat cârciumarii de pe Podul Mogoșoaiei (vechea denumire pentru Calea Victoriei) când au fost obligați să își închidă stabilimentele, după ce vodă Caragea a dat strașnică poruncă: ”cârciumile să se închiză, să se pecetluiască cu pecetea Casei și să se lipsească cu totul, fiind lucru cunoscut și invederat că de la aceasta se înmulțește înmulțirea smreduelei și de se va dovedi cinevași că vin sau rachiu au vandut, cu hotărâre să știe, că acela se va spânzura la ușa prăvăliei lui”. – este o plăcere să citești cartea pentru a descoperi mostre de oralitate din vremea aceea, din fericire are foarte multe citări din documente ale vremii.
• Pristavul era cel care anunța măsurile domniei prin toate răspântiile Bucureștilor, și nu de puține ori a dat vestea închiderii târgurilor de pe Ulița Mare.
• Se mai credea că fumul are puterea de a îndepărta ciuma, astfel încât cetatea de scaun ajungea să fumege toată. Paharnicul Scărlătescu avea misiunea la 1796 ”să stea nepristan să facă fumuri multe și îndestulătoare împrejurul târgului și pe ulițe în rând, multe și dese, și pe la intrările și eșirile ulițelor, pe unde intră și ese norodul”.
• Dacă erai rrom sau evreu și te îmbolnăveai de ciumă erai lăsat să mori singur în casă, iar apoi casa era surpată peste cadavru și arsă.
• Altă pacoste pentru București erau cioclii, un grup de ”asistenți medicali” ai vremii, al căror număr a variat de la 20 la 60 în perioada epidemiilor, conduși de un căpitan. Ei erau responsabili să-i slujească pe bolnavii de ciumă: ”să aibă tot felul de purtare de grijă, ca cum ar fi tocmai niște poslușnici, supuși spre poslușania bolnavilor” sau ”să nu lase pe nimenea să se împreune cu cineva , au din cei bolnavi cu vreunii din cei sănătoși, au din cei sănătoși cu vreunii din cei bolnavi”.
• Pentru că munca lor presupuea așa de mult hazard, erau scutiți de orice fel de dajdie (taxe) și li se oferea o căruță cu doi cai, învelită bine, ca să-i poată transporta la spital pe cei bolnavi. Dar ți se pare că arată ca un job de vis și veneau oameni dintre cei mai cuvioși și cuminți? De obicei cioclii erau dintre cei mai depravați din societate și urmăreau doar să se îmbogăștească. Ce făceau? Ca să se facă proprietari pe averea bolnavilor, nu ezitau să ajute boala și să le facă de petrecanie bolnavilor în drumul spre tabăra de ciumați, astfel că au fost pedepsiți în mai multe rânduri de domnitor: ”să meargă cu bolnavul de departe ca să nu aibă vreme cioclul să-și energhisească această faptă și răutate” iar de ar fi rănit ciumatul, pe loc să fie omorât. Chiar dacă nu aveau voie să se amestece cu orășenii, ei veneau deseori incognito în centrul Bucureștiului, pe la cârciumi, unde se îmbătau și căutau farmecele femeilor celetnice, pentru că prin ordin domnesc, soțiile lor au fost trimise cu tot cu copii la mănăstire. Imaginează-ți că ești boier, stai într-una din cele mai impozante vile de pe Podul Mogoșoaiei și ai aproape zilnic ședința de Divan Domnesc în care se iau deciziile guvernării principatului. Vă puteți da seama cât micro-management se făcea dacă însuși domnitorul dădea toate aceste ordine și trata fiecare caz în parte?!
• Unul dintre cele mai înfricoșătoare gânduri pentru un bucureștean care arăta semnele bolii era că, chiar dacă ar scăpa viu, cel mai probabil își va pierde toate lucrurile adunate de-alungul vieții. De cum ciocliul îl scotea pe ușa casei, ca niște vulturi, vecini, alți cioclii sau tâlhari, intrau în casă și luau tot ce găseau, inclusiv elemente din structura casei. Boierii au încercat să facă un sistem, prin care să amenajeze un depozit (”casa depo”) pentru lucrurile ciumaților, și în eventualitatea în care se vindecau să își găsească lucrurile acolo. Se făcea un proces verbal care era semnat de preotul mahalalei și de către vecini, iar apoi lucrurile se rechiziționau de către stat.
• La epidemia din 1813 primul caz a apărut la Curtea Domnească, cel mai probabil virusul fiind adus de la Constantinopol cu suita noului domn Caragea. A făcut în jur de 2600 de victime, una dintre cele mai mari epidemii.
• Imaginea gropilor comune și a ciocliilor care umblau turbați pe străzi, i-a făcut pe bucureșteni, bogați și săraci, să părăsească capitala: ”câți eram vii ne socoteam morți și umblam amețiți”. Cei bogați mergeau pe la domeniilor lor din țară sau la mănăstiri, cei săraci își făceau colibe de paie la marginea Bucureștiului. Când se întorceau, puține lucruri mai găseau pe lângă casă.

Mai vin cât de curând cu un alt episod! Ce te-a surprins cel mai mult?