INVESTIȚII. Sectorul 6 se transformă rapid cu 250 de hectare de șantiere

În sectorul 6 din București, pe aproximativ 250 de hectare din cele 3690 de hectare ale unității administrative (aproape 7%) se află șantiere de investiții majore, atât private cât și publice.

Dacă pentru o parte din investițiile pe care le-am găsit, proiectele se află doar în faza de avizare, pentru marea majoritate, avem deja șantiere care forfotesc de muncitori și încet încet terenuri virane sunt ocupate de construcții noi, dintre care doar o mică parte îmbunătățesc calitatea spațiului urban.

Pentru că este sectorul pe care îl cunosc cel mai bine (l-am văzut la pas în proporție de 95% în ultimii 4 ani), am făcut o hartă a tuturor proiectelor imobiliare, de infrastructură și de dezvoltare pe care le cunosc. Poți vedea rezultatul în harta de mai jos.

Am încercat să îți ofer câteva detalii despre fiecare proiect, ca să ai un punct de plecare dacă te interesează vreunul dintre ele în mod special. Cu siguranță mai sunt și alte proiecte pe care am omis să le adaug aici. Un motiv poate să fie dimensiunea/amploarea investiției, care e prea mică, sau pentru că nu știam despre ele. Aș aprecia dacă mi-ai spune despre alte proiecte interesante din sector, pentru a le putea adăuga și a face harta cât mai accurate.

Te las să explorezi cele 50+ proiecte. Cu siguranță o să fie și multe vești bune. 🙂

Îți recomand versiunea fullscreen

3 Comments

Add Yours →

Ansamblul rezidential neidentificat de langa Club Piranha este, de fapt, alcatuit din 3 proiecte:
> Novum – cel mai mare dintre ele, cladiri rezidentiale, cred ca se finalizeaza in 2020.
> Exigent One – un bloc deja dat in folosinta de vreo 2 ani.
> Ibis – se face un nou hotel, structura cladirii e deja gata, probabil va fi finalizat in 2020 sau cel mai tarziu inceputul lui 2021.

Langa hotel Ambiance, in aceeasi zona, mai sunt doua proiecte maricele in derulare:

O cladire de birouri. (sau asa pare)
Mai multe cladiri rezidentiale, finalizate in proportie de 98-99%.

Langa statia de metrou Grozavesti este o cladire de birouri aproape finalizata, vizibila aici intr-o stare incipienta: https://goo.gl/maps/d6CFbq9amk4bdAYSA

In spatele proiectului The Bridge, un alt mic imobil de birouri, in curs de finalizare. (aici se vede lotul de teren gol, inainte sa inceapa constructia: https://goo.gl/maps/k7rmmrohaK3wKuAAA)

zero urbanism practicat de mafia locala, se vede in felul in care a ajuns acest sector, ne indreptam spre bangladesh

Lasă un răspuns