Articol în lucru
În inima Bucureștiului, ascunsă de privirile grăbite, se află o comoară uitată – Depoul Victoria. Un loc încărcat de istorie, șoapte de roți pe șine și ecouri ale unei epoci în care tramvaiele erau regii neîncoronați ai orașului. De zeci de ani, acest gigant adormit a așteptat, tăcut, o a doua șansă. Și se pare că momentul a sosit.
Administrația locală se află în pragul unei decizii cruciale: transformarea Depoului Victoria într-un muzeu al transportului public bucureștean. O inițiativă care ar putea nu doar să salveze o parte vitală a patrimoniului nostru industrial, dar și să ofere orașului un spațiu cultural unic, un loc în care trecutul și viitorul se întâlnesc.
Dar înainte de a visa la viitor, haideți să retrăiți atmosfera de altădată a Depoului Victoria. În acest articol, am adunat o colecție de crâmpeie din viața acestui loc – știri, articole, preluări din ziare și reviste vechi. Fragmente de istorie care ne vor dezvălui povestea acestui loc fascinant, martor tăcut al evoluției Bucureștiului.
Care dintre poveștile de mai jos le-ai spune mai departe unui public mai mare?
1892
Direcţiunea tramvayului vechiu va introduce o îmbunătăţire simţitoarepe linia Sf. Gheorghe-Văcăreşti,înmulţind vagoanele pe această linie va face ca ele să circule din 5 în 5 minute ca pe linia Mogoşoaea Moşi. La primăvară aceiaşi reformă se va introduce pe linia Bonaparte-Vergu. Adevěrul, august 1892
1895
♦ S’a acordat vechei societăți de tramvai din Capitală concesiunea construirea unei linii de tramvai cu cai și cu două rînduri de șine pe bulevardul Colțea. Lucrările vor începe chiar în toamna aceasta, pe porțiunea cuprinsă între str. Romană și șoseaua Bonaparte. După terminarea bulevardului pînă în str. Clemenței tramvaiul cu cai va fi transformat pe întreaga porțiune deschisă în tramvai electric, fie cu cablu subteran, fie alt sistem. Universul, septembrie 1895
1888
Un incendiu la direcţia tramvaiului, de pe şoseaua Bonaparte. Au ars mai multe şire de fân. Pompierii neputând stinge focul, s’au mulţumit al localiza, apărând gara direcţiune!. Spaima a fost mare, pagubele sunt relativ mari. Adevěrul, septembrie 1888
1898
Marele foc de la societatea veche de tramvai. Un mare foc a isbucnit eri dimineață la atelierele vechei societăți a tramvaelor, situate la marginea Bucureștilor, pe șoseaua Bonaparte. La orele 6 fără un sfert, un lucrător s-a dus să pue în mișcare motorul, pentru a începe lucrul. Pe când acesta pompa aerul, presiunea fiind prea mare, deodată rezervorul, în care se aflau vre-o 40 litruri cu petrol, s’a aprins și a făcut explozie.* Detunătura produsă a fost teribilă. Toate atelierele resunară și a fost un moment de consternație generală printre sutele de oameni, lucrători, vizitii, conductori de tramvai, cari cu toții se aflau acolo la acea oră. Puțin după aceea apoi un fum des umplu marea sală a atelierului, unde se fac și se repară vagoanele. Mulțimea năvăli înspre partea aceea, de unde eșiau acum nouri de flăcări.* * * Lucrătorul care se afla lângă motor, a fost asvârlit la o distanță mare, fără a i se întâmpla însă nimic. De asemeni nici un alt accident de persoane nu s’a întâmplat. Tot personalul care se afla atunci la direcție, a sărit în ajutor. Focul cuprinsese însă tavanul și se întindea cu putere, pe când înăuntru ardea toată lemnăria ce se afla acolo. Alături cu atelierul sunt cele două grajduri mari. Caii au fost numai decât scoși afară, precum și vagoanele cari se aflau în apropiere. * * O jumâtate de oră după isbucnirea incendiului sosiră pompieri de la postul central, cu pompa cea mare a primăriei. Apa începu acum să curgă în valuri și astfel s’au putut scăpa remizele vagoanelor și grajdurile. ■* Atelierul a ars cu desăvârșire, neremâind în picioare decât numai pereții laterali. Uneltele, mașinele și un vagon, care se afla în reparație, au fost de asemenea distruse de foc. Universul, iulie 1898
ÎNTÂMPLĂRI din Capitală. Explozia de Ia direcția vechiului tramvai.—Doui lucrători, Emil Ilusu, din fundătura dreptului No. 8 și Mihail Gros, din șoseaua Bonaparte No. 18, amândouî lucrători în atelierul de la tramvaiul vechii, pe când curățau o mașină, de o dată a luat foc o garniță cu gaz și făcând explozie, s’au aprins hainele de pe ei. Cei doi lucrători începură să fuga și să țipe. Personalul tramvaiului, care se afla acolo, sări în ajutor și reuși să stingă focul. Totuși Emil și cu Mihail s’au ales cu niște grave arsuri pe corp, astfel că a fost, nevoi să fie transportați de urgență la spitalul Filantropia. Universul, octombrie 1898
Comisiunea însărcinată de primăria Capitalei pentru a se pronunța asupra propunerilor de construire de noi linii de tramvai în Capitală se compune din d-nil Vanic, Dobrescu și Procopie Dumitrescu. Deja până acum s-a ținut la primăria Capitalei două ședințe fără a se putea termina cu examinarea ofertelor. Dintre ofertele prestntate cea mai importanță este aceea a d-lui Theodor Ștefănescu, unul din directorii Băncei Naționale, care cere concesiunea pentru construirea unei linii de tramvai care să facă trafic de mărfuri și călători. Această linie va pleca din șoseaua Pantelimon, străbătând șoselele : Moșilor, Ștefan-cel-Mare, Bonaparte și Basarabilor în legătură cu Gara de Nord. Constitutionalul, ianuarie-iunie 1898
1899
Prinderea ucigașului. Înfiorătorul ucigaș al cîrciumarilor, se crede că e prins. Sergentul Zugravu, care s’a luptat azi dimineață cu dînsul, a fost imbrăcat civil și trimes in urmărirea lui. Aseară la oarele 10 și jumătate, Zugravu se afla in revizie pe stradele mărginașe. Intrînd in șoseaua Bonaparte, peste drum de direcția vechiului tramvai, văzu intr’o circiumă pe ucigaș. El juca biliard cu un lucrător de la tramvai Sergentul Zugravu de pe atunci fuga și inștiință secția 7, care trimise pe un agent voinic, spre al aresta Agentul, intrind in circiumă împreună cu Zugravu, se apropie de asasin și-l apucă de braț. întrebat ce meserie are, presupusul ucigaș răspunse ca muncitor la tramvai, unde lucrează la piatră. Evenimentul, aprilie-iunie 1899
1911
1916
La data de 3 iulie 1916, concesiunea societatii de exploatare a tramvaiului vechiu, prima Societate Anonimă Română de Tramvaiuri, a expirat și astfel Depoul Bonaparte a devenit proprietate a STB.
1921
1922
SOCIETAREA COMUNALĂ A TRAMVAIELOR BUCUREȘTI in ziua de Joi 8 Iunie a c. ota 3 p. m. la Depoul din Șoseaua Bonaparte se ține licitație pentru vânzarea în total sau in parte a 43 cai reformați, improprii pentru tracțiune la vagoane dar buni pentru alte servicii. Vizitarea cailor și ofertelor se primesc chiar de astăzi. DIRECȚIUNEA GENERALA Universul, mai 1922
1924
1925
Eri dimineață, pe la orele 3 jum. un incendiu a izbucnit la depoul societăţii tramvaelor comunale din şoseaua Bonaparte. Focul — care s’a produs la o magazie de scânduri, unde erau depozitate diferite schele, materiale, pânză pentru perdele, etc. — a fost observat de paznicul de serviciu care a dat alarma.
SOSIREA POMPIERILOR * La fata locului a sosit în grabă postul de pompieri „Cometa” sub comanda d-lui locot. Trifu, post situat în apropiere de depoul Bonaparte precum şi postul „Central” cu nouile aparte de incendiu, sub comanda d-lor maior Pancu şi căpitan Angelescu, cari au procedat la luarea măsurilor de localizare şi stingere. Datorită faptului că timpul era liniştit şi apă suficientă, focul a putut fi localizat numai la magazia unde izbucnise şi la nişte camere din apropiere, unde flăcările se întinseseră înainte de sosirea pompierilor.
CE A ARS — PAGUBELE După o muncă încordată de 2 ore, adică pe la orele 5 jum. dim., incendiul a putut fi stins cu desăvârşire. Au fost mistuite de flăcări mai multe materiale ce se aflau depozitate in magazia incendiată precum şi tavanul şi acoperişul câtorva camere. Cauza incendiului n’a putut fi stabilită deocamdată dar se crede că focul ar fi luat naştere din neglijenţa vre unui om din serviciul societăţii, care umblând prin magazie, a aruncat din nebăgare de seamă vre-un chibrit aprins sau vre-un capăt de ţigare, peste pânza de perdele, care a ars la început înfundat. Pagubele n’au fost evaluate încă, dar ele se cifrează aproximativ la câteva sute de mii de lei. Dimineaţa, iunie 1925
1926
1928
O fraudă la S. T. C. Tanislav Nicolae, funcţionar la Societatea tramvailor, avea însărcinarea să distribue carnete de bilete încasatorilor de la vagoanele ce porneau din depoul Bonaparte. Dânsul imagină un mijloc pe cât de simplu pe atât de lucrativ, care să ducă la îmbogăţirea lui. Avea nevoe numai de două elemente: voinţa de a fura şi un tovarăş sau dour. Primul element era de faţă, pe celălalt îl găsi în persoana încasatorului Mărgărit Stârcu. Tanislav sustrăgea din stocul de carnete câte unul pe zi la două zile şi-l încredinţa lui Stârcu, astfel că banii încasaţi de acesta de pe urma vânzării acestor bilete nu mai trebuiau vărsaţi la casieria societăţii, ci erau împărţiţi între ei. Frauda a fost practicată vreme îndelungată, până ce direcţia societăţii simţind-o, a reclamat parchetului Cercetările făcute de d. judecător Răileanu, titularul cab. 2 instrucţie, au dus la aflarea agentului principal, distribuitorul Tanislav şi a complicelui său Stârcu. Tovărăşia lor a fost bine stabilită şi mai rămâne să se vadă dacă Tanislav nu lucrase şi cu alţi încasatori. Em d. judector Răileanu i-a arestat pe amândoi, emiţând mandate pentru delictul de abuz de încredere în ce-l privește pe distribuitor, pentru complicitate gravă, în privința încasatorului. Dimineaţa, octombrie 1928
1929
S-au electrificat toate liniile din Capitală, parcul de vagoane a fost ridicat la 300 vagoane motoare, s-au făcut construcţiuni la depouri (…..) şi refacerea complectă a depoului Bonaparte unde sunt adăpostite aproape 180 vagoane. La Depoul „Bonaparte” funcţionează un post medical pentru ajutoare imediate. Pentru a veni în ajutorul personalului de vagon şi ateliere, şi chiar funcţionarilor, Societatea a înfiinţat o cantină la Depoul .,BONAPARTE*’. A învestit 200.000 Lei în aparate şi maşini, şi, fără nici un beneficiu, a pus la dispoziţia Societăţii „PAINEA ZILNICA,’ clădirea şi inventarul necesar, cu obligaţiunea pentru aceasta să servească personalului, în preţul de Lei 20, o masă compusă din două feluri de mâncare, ambele cu carne, şi o jumătate de pâine albă. Societatea ,,PAINEA ZILNICA“ poate face fată acestui serviciu în bune conditiuni, numai gratie sacrificiilor Societăţii Comunale a Tramvaielor Bucureşti, care suportă toate cheltuelile, afară de materialul de alimentaţie şi personalul de serviciu. Societatea nu are decât cuvinte de laudă pentru modul corect şi desinteresat cum Societatea ,PAINEA ZILNICA‘‘ îndeplineşte această operă socială. Curentul, septembrie 1929
Iar tramvaele….Gerul aspru care se menţine, aduce din nou pe tapet chestia tramvaelor. Societatea trebue negreşit să construiască adăposturi în staţiile mai însemnate, aşa cum se face pretutindeni în străinătate. Este inadmisibil ca publicul să aştepte în bătaia viscolului câte o jumătate de ceas până când soseşte tramvaiul. In acelaş timp trebue să se modifice sistemul actual, după care abonamentele se fac numai la direcţia generală din şoseaua Bonaparte. Strada aceasta este departe de centru, încât abonaţii pierd cu drumul câte o jumătate de zi şi cheltuesc cu tramvaiul. Unii plătesc chiar două bilete, deoarece nu există sistemul corespondenţei. Abonamentele ar putea fi date, în schimbul unui comision, birourilor de tren, situate în diverse cartiere ale oraşului. Banii cheltuiţi astăzi pentru tramvaiu până în şoseaua Bonaparte, ar servi drept comision. Adevěrul, februarie 1929
1930
Accidentul mortal de le Depoul BonaparteIn noaptea de Sâmbătă spre Dumineca, pe la ora 1 jum., lucrătorul mecanic Alexandru Polak, domiciliatîn str. Calafat No. 9 pe când veneala serviciul de noapte la depoul S.T. B. din şoseaua Bonaparte, voind să traverseze str. Mexicului, ce duce la depou, a fost surprins și călcat de remorca unui vagon ce manevra sprea intra în remiza depoului. Fiind scos de sub remorcă a fost dus în sala depoului, unde un medic al societăţii a încercat să-i dea primele îngrijiri necesare. Acolo însă, după o scurtă agonie, nefericitul lucrător a încetat din viaţă. Din ordinul procurorului de serviciu, căruia i s’a, adus la cunoştinţă cazul, cadavrul lucrătorului a fost transportat la Institutul medico-legal. Viitorul, iulie 1930
1932
Sergentul rezervist Şerbănescu Scipione, despre care am anunţat eri că a lovit în plin Zeppellinul care teroriza Capitala în toamna anului 1916, este încasator la S. T. B depoul Bonaparte, și poartă nrul 3640, iar nu factor telegrafist cum s’a crezut la început. Universul, mai 1932 (contextul pe larg aici)
1936
1942
In atenția d-lul director general al S. T. B.-ului. Un grup de locatari din str. Mexic, roagă pe această cale pe d. director al S.T.B. să dispună ca Intrarea tramvaelor în depoul Bonaparte de pe această stradă să se facă la liniște și ordine. Este de neînchipuit cum este permis ca aproape toată noaptea (liniște fiind numai intre 2-4), toți locatarii pe o rază de 200-300 metri să suporte răcnetele unite și variate a o duzină de oameni, care trec de cele mai multe ori la calificative care nu fac cinste unui cartier select. Socotindcă în timpul nopții orice om are dreptul la odihnă facem apel la înțelegerea d-lui director general al S. T. B.pentru a soluționa cât mai grabnic această chestiune. Timpul, iunie 1942
1943
Nenorocirea dela depoul S.T.B. Bonaparte. Fâlsan Gh. de 37 ani, lucrător la S.T.B. pe când lucra la depoul din sos. Bonaparte la o sudură de linie — dintr’o nebăgare de seamă a fost electrocutat subcombând pe loc. Cadavrul său a fost transportat la Morgă. Curentul, iunie 1943
Pentru întoarcerea vagoanelor în interiorul depoului Bonaparte s’a construit o buclă în lungime de 196 metri cale simplă. Capitala Ediția 2, ianuarie-martie 1943
1947
Exemplul unor muncitori de la depoul Bonaparte“ al S.T.B. despre cum se înving greutățile. — O lucrare îndrăzneață – Se întămplă câteodată ca unele munci să fie stânjenite din cauză că s’a defectat mașina, s’a îmbolnăvit muncitorul, sau s’a stricat vremea… Pentru branșa zidarilor povestea asta de la sfârșit e o adevărată panică. Dacă începe să ningă mortarul rămâne așa, până unde s’a ridicat și abia în primăvară mai vrea să se lipească. Până atunci zidarii stau, se uită, cercetează cerul, calendarul și…. așteaptă. Greutățile pot fi învinse ușor. La depoul „Bonaparte”, al Sec. de Tramvaie București, zadarii s-au lovit de o altă opreliște. Remizele A și B (Halele mari de adăpost a vagoanelor), distruse de bardamentele războiului, au fost ridicate din nou și aproape gata de a fi puse în funcțiune. O singură lucrare mai trebuia împlinită : de jur împrejurul acesor remize urmau să fie construite birourile Direcției Tractice, cantina salariaților și încăperea pentru calorifer săpată adânc, până în Inima clădirii. Și, tocmai aici, lucrările construcției păreau a se împotmoli. Gaura în pământ pentru calorifer se întinde pe o lungime de 20 metri și refăcută pe mijlocul zidului care definește întreaga lucrare. De-a stânga și de-a dreapta, au fost construite birouri, sală, bucătării, și totul ar fi trebuit să rămână așa pentru că nu se putea pune acoperișul care nu avea pe ce să se sprijine în dreptul găurii săpate. Urma ca, lucrarea să continue în felul următor: pentru instalarea caloriferului să se lucreze 2—3 luni cu un efectiv de 10—15 oameni, iar restul clădirii să rămână neterminată până pe primăvară, când s’ar fi reluat lucrul. Muncitorii zidari ar fi trebuit să stea să privească centrul și calendarul și să aștepte. Intervenția unui tovarăș, maestrul zidar Stan Marin, a îndepărtat din mintea oamenilor teama că nu vor mai lucra un timp. Șî, când idea sa a fost adusă la cunoștința inginerilor STB, aceștia au rămas surprinși. Câteva luni Tovarășul Stan Marin a frământat zile și nopți problema : — „Domnilor, lucrarea poate fi continuată. Vă cer doar să-mi calculați puterea ,la rezistența a 2 șini de tramvai suspendate pe o lungimede 20 metri. Inginerii au calculat și au văzut că tov. Marin are dreptate. Și tov. Marin a întins deasupra găurii pentru calorifer două șini de tramvai, a înfipt piloți groși de o parte și de alta a gropii,a mai pus alte 12 șini de sprijin orizontal și a început construirea, deasupra gropii,a unui zid suspendat care permite instalarea acoperișului pe întreaga construcție. Vin pe șantier inginerii și se minunează. Vin directorii Societății, vin muncitorii ceilalți și se uimesc de această construcție. Tovarășul Stan Marin, împreună cu ajutorii săi, tovarășii Chiuit Mihai, Renten, Battilino, Moș Fasoloiu, veteran al societății și mulți alții, sunt mândri că încercarea le-a reușit. Depoul Bonapartecu remizele A și B, birourile Direcției Tracțiunii, cantina și bucătăria pentru miile de salariați ai S.T.B.-ului vor începe să funcționeze la sfârșitul lunii Decembrie. Și un fapt trist… Pentru că veni Vorba de Direcția Tracțiunii nu ne putem opri să nu-i facem o critică. Ce înseamnă cimitirul uriaș de mașini și autobuze împrăștiate prin toată curtea depoului ? Mașini mari, frumoase, încăpătoare cu motoare bune, care nu au însă cauciucuri și deci nu pot fi întrebuințate. Noi știm că au venit câteva transporturi de cauciucuri din U.R.S.S., pentru autobuzele S.T.B.-ului. O parte din liniile de autobuze au fost redate circulației. Asta nu înseamnă că restul de mașini care însă nu au fost înzestrate cu cauciucuri sovietice, să fie lăsate în paragină ! Direcția Tracțiunii are obligația să ia măsuri urgente pentru adăpostirea celor peste 80 de mașini. E în interesul Societății și al colectivității. Cauciucuri vor veni, dar nu trebuie să ne găsească in situația să nu mai avem ce face cu ele. Semnalăm aceasta șî ar fi de dorit să se treacă la înfăptuiri urgente. S.T.B.-ului îi trebuiesc mașinile salvate și muncitorii noștri știu cum s’o facă ! Așteptăm, Viața Sindicală, noiembrie 1947
1948
VAGONUL „ȘCOALA“. Dis-de-dimineață, suntem la depoul Bonaparte, unde ni se spusese că e școala de manipulanți. Pe poarta depoului, vagoanele ies unul după altul și o pornesc pe linii. Dealungul șinelor care duc la hangarele depoului, a rămas un singur vagon. O tăbliță pe botul său, poartă scris: școală. Dragi cititori! Nu vi s’a întâmplat și vouă, adeseori, așteptând în stație, la ora de începere a lucrului, de dimineață sau la amiază la ora de întoarcere acasă, în locul tramvaiului așteptat și pe care tocmai vă îmbulzeați să-l apucați, să apară vagonul acesta, pe care, spre desamăgirea voastră de călători ultra-grăbiți spre interese, să citiți. Școală? E ora 7 dimineața și tovarășul maestru Popescu e prezent. Face ultima inspecție a vagonului și apoi se urcă. Unul după altul, elevii îl urmează. Elevii sunt: S. T. B-iști în toată firea, unii din ei purtând numărul de ordine pe șapca de încasator. Sunt cu totul 37 de elevi, împărțiți în două serii: una dimineața, care face școala de la orele 7 la 12, alta după amiază de la 2 la 8. Maestrul Popescu, conducătorul acestei școli, îmi dă lămuririle. Elevii acestei școli, care durează 15 zile și care pregătește viitorii manipulanți, sunt recrutați dintre încasatori sau lucrători manuali ai S. T. B-ului. Cursurile se fac pe linie. In timpul parcursului elevii trec pe rând la conducere, iar examenul se dă tot pe linie. E ora de pornire a vagonului școală. Maestrul Popescu face apelul: Mogoșanu, Ștefănescu, Mihai, Tudor, Buzilă, Zamfir, Mihăiță, Roșu… Unul, după altul, elevii răspund: — Prezent! Tovarășul Maestru Popescu a terminat apelul. Elevii s’au înșiruit cuminți dealungul a două bănci lungi, de oparte și de alta a vagonului. — Astăzi vom face frânări brusce cu vagonul Diel, în timpul mersului; eu o să vă dau semnalul de oprire printr’un I I ciocănit. Cine trece la rând? — Ștefănescu!! «maestrul Popescu corijează în acest timp pe elevul manipulant cu comenzi scurte: — Ce faci? ce faci? puțin aer, dacă n’ai viteză mare, puțin aer! Vagonul o ia dealungul traseului tramvaiului 3, spre Hipodrom, Maestrul Popescu e numai ochi și comandă: — Ștefanescule, o oprire frumoasă! Al treilea stâlp faci stație! — Mai atent, te rog mai atent! Apoi din nou: — O luăm spre Hipodrom! Al treilea stâlp faci o stație. Elevii chemați la școala de manipulanți sunt recrutați dintre încasatori și manuali, cari primesc salariul în timpul cât fac școală. Dacă vreunul dintre ei nu reușește la examen, poate face cursurile pentru a doua oară, dar numai în timpul orelor libere, când nu este în producție. Aceste explicații mi le dă secretarul sectorului tineret. — Viața S.T.B.-iștilor, de când Partidul Muncitoresc Român conduce țara, e o viață bună, ca niciodată. Acuma știm că are cineva grijă de nevoile noastre, de pregătirea noastră, de salariile noastre. Avem cantine la fiecare depou și dispensar. Primim îmbrăcăminte și încălțăminte gratuită de la Societate. Copiii noștri sunt trimiși in colonii la Timiș și la Breaza. Și noi de asemenea, plecăm la „Timiș“ sau la „Vasile Roaită“. Maestrul Popescu spune elevului care e la conducere: — Tu ești manipulant, mă! La tine trebue să meargă bine! — Orașul nu mai pare așa de mare în goana asta fără de opriri, dela un capăt la celălalt, reflectez eu către colegul fotograf. Acesta stă însă atent în spatele elevului care conduce, ca să ia o fază „strașnică“ la un moment de oprire bruscă în fața unui obstacol. Dar colegul fotograf n’are noroc! Nu întâlnim nici un obstacol pe linie, in schimb frânările brusce, la comanda maestrului Popescu, se succed unele după altele. Opriri line! Opriri line! Ce faci Stane? Elevul Stan a oprit la câțiva zeci de metri după stație. — Așa, zice maestrul Popescu! Oprim la jumătate kilometru după stație. Apoi cu vorbă blajină, bătând pe umeri pe elevul manipulant și râzând: — Venim cu târnăcoape, ferestre, joagăre și mutăm stâlpii. Elevii râd și ei înveseliți. Din precauție, unul din elevii care urmează la conducere, oprește mult înainte de stație: — Unde-i stația? Ne dăm jos să împingem vagonul până la ea?, — strigă maestrul Popescu. Vagonul a pornit din nou. E ultima tură pe care o face. La ora 11 trebue să fie din nou la depoul Bonaparte. Atunci încep cele 2 ore de cursuri teoretice. Elevul Stan stă pe bancă cu caetul de cursuri și citește atent. Un altul repetă drumul parcurs de curentul care duce la motoare. La 12 fix vagonul intră pe poarta depoului. Maestrul Popescu le mai dă o explicație cu privire la frâne și la aparatul de nisip. Elevii se bagă sub vagon, unii după alții ca să urmărească explicațiile. După aceasta se îndreaptă spre sala de cursuri. Maestrul Popescu ia loc pe catedră și elevii în bănci. Din nou, apelul celor două serii de elevi care fac cursul teoretic împreună. Cropceanu, Tudor, Mihai, Amza, Năstase… Cursurile sunt un fel de seminarii. Elevii sunt chemați să răspundă, pe rând, la întrebări: — Coman Ia spune-mi mie, câte aparate de siguranță are vagonul? Elevul întrebat șovăenițel. Un altul îi vine în ajutor. Și unul după altul, fiecare sunt ascultați. Maestrul Popescu insistă asupra orei de educație cetățenească care li se predă. Viitorii manipulanți vor trebui să devină cetățeni conștienți ai tinerei Republici Populare Române. * La câteva zile după terminarea reportajului la școala S.T.R. l-am întâlnit pe elevul Roșu Dumitru pe unul din vagoanele liniei 14. Era acum manipulant. Emoția de elev dispăruse și vagonul lui aluneca sigur dealungul șinelor. Realitatea Ilustrata, 1948
Lângă Ministerul de Externe, o buclă de șine de tramvai cotește la dreapta. După această cotitură depoul Bonaparte trăsare de după un gard înalt și negru. Aici se adăpostesc tramvaiele, noaptea, când sunt ferchezuite, lustruite și reparate de echipele de muncitori. Până acum câteva zile, vagoanele erau adăpostite în numai, trei remize. Și dacă inventivitatea tovarășului Stan Marin, maistru zidar, nu s’ar fi dovedit la înălțime, desigur că aceiași situație ar fi fost până în primăvară. Vagoanele care trebuiau să fie adăpostite în remiza a patra, ar fi stat toată iarna în viscol din cauză că cimentul nouei construcții nu s-ar fi putut turna în timpul iernii. Printrun nou sistem tovarășul Stan Marin a putut ridica o clădire scurtând cu câteva luni timpul construcției. De data aceasta tovarășul Stan Marin a realizat o nouă metodă de turnare a betonului armat, prin care se scurtează timpul de turnare a unui metru cub de la 14 ore la 3 ore pe om. lată despre ce este vorba. Noua remiză de tramvaie are șase linii de girare. Intre linii rămâne un spațiu gol pentru ca muncitorii să poată lucra sub vagoane diversele reparații. Distanța de la o linie la alta se betonează, terenul trebuind să fie solid. Lucrările ajunseseră până aici. Turnarea betonului armat trebuia să se facă în 21 de zile. Or, timpul din ce in ce mai rece periclita această muncă, betonul neîntăriindu-se la frig. Și ce a făcut atunci tovarășul Stan Marin? A instalat o betonieră pe trei vagonete de tramvai, a construit din scânduri un dispozitiv, care să împrăștie betonul și pe o parte și pe alta a liniei,și a început turnarea. Dela 13 ore cât ar fi trebuit să dureze turnarea unui metru cub de beton armat, prin noua metodă, care înlocuiește oamenii cu tărgile de transport, timpul de turnare a fost scurtat la trei ore, întreaga lucrare, care urma să fie terminată în ajunul Crăciunului, a fost gata în numai patru zile de lucru. Pentru muncitorii de la această remiză, spargerea în felul acesta, a normei de lucru înseamnă mare realizare, iar pentru Societatea de tramvaie un mare câștig, pentru ca adăpostirea vagoanelor in depoul și Bonapartea fost rezolvată. Viața Sindicală, decembrie 1948
DEPOUL BONAPARTE va mări parcul de tramvaie de la 59 la 65, se vor lucra pentru atelier trei bancuri de fier cu blaturi de lemn, iar lucrătorii de la secția autobuze vor repara un motor Chevrolet. Viața Sindicală, aprilie 1948
O realizare interesantă a muncitorilor şi tehnicienilor setebişti: Gaz metan în locul benzinei la autobuzele S.T.B. Am arătat la timp în coloanele ziarului nostru succesul obţinut de muncitorii şi technicienii Societății de Tramvaie din Bucureşti, care au reuşit sa adapteze motoarele de benzină de la autobuzele de călători, pentru consumul de gaz metan. De curând, din Iniţiativa Centralei Gazelor din Ministerul Minelor şi Petrolului, muncitorii şi tehnicienii acestei Centrale, au instalat la depoul „Bonaparte” o staţie de compresare şi încărcare a maşinilor cu gaz metan. Stația poate comprima la o maşină cca. 100m. c. gaz metan, o cantitate cu care autobuzul poate străbate o distanţă de 200km. Trebue să arătăm că un metru cub de gaz metan echivalează cu un litru de benzină. Prin înlocuirea benzinei cu gazul metan, care este mai eftin decât combustibilul lichid costul transportului va putea fi pe viitor mai scăzut. Stația de compresare de la S. T. B.-Bonaparte este un început, care va fi continuat în vederea economisirii. benzinei. Scȃnteia, august 1948
2006
