Șantierul Calea Victoriei

Iubesc și urăsc în același timp schelele și macaralele . Pe de-o parte vizual și estetic, deranjează extrem de mult, pe de cealaltă, mă bucur să le văd, pentru că e mereu semn de prosperitate și schimbare. Și Calea Victoriei se pregătește să-și ascundă fața câteva luni, pe ici, pe colo, ca să se afișeze apoi mai frumoasă și mai încrezătoare să primească turiști și localnici.

Hai să facem rapid o plimbare de la un capăt la altul și să vedem unde se intervine acum sau unde este programat să apară șantiere în curând.

Calea Victoriei 2 – Blocul Adriatica Trieste va avea parte de o față nouă în urma procesului de reabilitare a fațadei. Schelele au fost puse la începutul anului, dar muncitorii încă se lasă așteptați.

Calea Victoriei 12 – Muzeul Național de Istorie al României va organiza probabil, cât de curând, un nou concurs de soluții pentru reamenajarea și modernizarea clădirii în care funcționează. La finalul anului trecut au câștigat procesul împotriva Ordinului Arhitecților din România și al firmei de arhitectură Starh, prin care contestau rezultatul concursului anterior. Le-am scris des în ultimele luni și am primit asigurări că se vor mobiliza pentru a duce acest proiect la bun sfârșit. Toată povestea cu procesul o găsiți aici.

Calea Victoriei 12A – la parterul blocului de la acest număr se va deschide un nou concept de restaurant anul acesta. Citiți aici mai multe despre investiție aici.

Calea Victoriei 12D – Biserica Ortodoxă Zlătari a solicitat la începutul acestui an autorizație pentru dărâmarea unor anexe din spatele bisericii, și se pare că se vor pune tot anul acesta fundațiile noului Centru Pastoral ”Sfântul Ciprian și Iustina”. Aici gasești o solicitare de PUD mai veche. Iar mai jos câteva randări din ședința CTATU. Au primit peste 600.000 de lei de la PMB la votarea bugetului din aprilie.

Calea Victoriei 19 – Sediul Poliției Capitalei se află în reabilitare de mai bine de 10 ani și este abia la 20% progres. Am prezentat pe larg situația acestui șantier aici.

Calea Victoriei 22-24 – Blocul Rosenthal a intrat anul acesta în luna mai într-un proces de reabilitare. Șantierul este deschis de PMB care a alocat bani pentru consolidarea clădirii pericol public. Detalii aici.

Calea Victoriei 25 – Blocul lipit de Grand Hotel du Boulevard, de vis-a-vis de Palatul Nifon, intră în renovare printr-o decizie a PMB din mai 2019. Administrația Municipală de Consolidări se va ocupa de reabilitarea clădirii. Detalii aici.

Strada Doamnei 1 – Palatul Nifon intră anul acesta în reabilitare. Contractul cu constructorul a fost semnat la începutul lunii mai 2019 și este finanțat de Guvernul României prin CNI cu peste 56 milioane lei. Acesta va rămâne în proprietatea Arhiepicopiei Bucureștiului și va fi transformat într-un centru educațional și social pastoral.

Calea Victoriei 27 – Grand Hotel du Boulevard este reamenajat în această perioadă pentru a fi deschis ca hotel de lux sub brandul Corinthia la 1 decembrie 2019.

Bulevardul Regina Elisabeta 24 – Cercul Național Militar este până în 2021 într-un proces de reabilitare a fațadei.

Calea Victoriei 33-35 – Palatul Telefoanelor este și el în reamenajare pentru a primi noi chiriași după ce Telekom a părăsit clădirea acum câțiva ani. Amenajările se fac pentru a îndeplini standardele ISU

Strada Matei Millo 5 – Clădirea(hidoșenia) abandonată din spatele Palatului Telefoanelor o să fie dărâmată. Cea mai bună veste a anului! Nu se cunosc încă detalii despre cum o vor face, dar voi urmări îndeaproape tot procesul și te țin la curent.

Strada Matei Millo 9 – Se construiește în spatele hotelului Novotel un nou ansamblu de birouri de către cei de la Forte Partners. Am apreciat deschiderea lor către comunitatea din zonă, pentru că au fost de acord să aibă o întâlnire și dezbatere publică cu cei de la Grupul de Inițiativă Cișmigiu și susținătorii sau vecinii proiectului. Detalii aici. În momentul de față se toarnă fundația.

Piața Revoluției 1A – Palatul Ministerului Afacerilor Interne și sediu al altor autorități va intra și el într-un program de reabilitare care va dura peste 4 ani. Detalii aici.

Piața Revoluției 1 – Ansamblului Monumental Memorialul renașterii ”Glorie eternă eroilor și Revoluției Române din decembrie 1989” , sau altfel cunoscut ca Monumentul Revoluției sau ”Cartoful” va intra și el în curând, sper, în administrarea Primăriei Municipiului București, de la Ministerul Culturii, care e incapabil să se ocupe de reabilitarea lui. Probabil ai văzut cât de devastată este baza ansamblului, cu plăci de marmură sparte și pline de graffiti. Este o uriașă rușine pentru autorități. Acum proiectul de transfer se află pe circuitul de avizare prin ministere, iar când se va preda PMB ei promit că vor începe reabilitarea lui imediat. Asta dacă nu se decide mutarea lui cu totul, după ce mai multe asociații cer înlocuirea lui. Ceva tot se va întâmpla.

Piața Sălii Palatului – Spațiul din jurul Sălii Palatului se va transforma destul de mult dacă proiectele votate în CGMB se vor pune în practică. S-a decis aprobarea investiției de constuire a două mari parcări subterane care să elibereze suprafața de betoane, astfel că întreaga zonă va deveni un parc uriaș în centrul Bucureștiului.

Calea Victoriei 96 – Athenee Palace se extinde cu un nou corp. Este posibil ca lucrările să înceapă din acest an. Corpul nou va avea 5 etaje.

Calea Victoriei 100 – Vis-a-vis de Radisson Blu se va deschide în curând o nouă cafenea Tucano.

Calea Victoriei 118 – Palatul Societății Politehnica intră și el într-un proces de consolidare și reabilitare a fațadei. Am aflat cu mare bucurie întâmplător de aici.

Calea Victoriei 103-105 – Blocul din apropierea Palatului Știrbei intră în programul de consolidări al PMB începând cu mai 2019.

Calea Victoriei 136-138 – Scările A și B ale blocului de la acest număr vor fi consolidate de către AMCCRS începând din acest an.

Calea Victoriei 107 – Dezvoltatorul Hagag investește în renovarea fostului sediu Petrom de pe Calea Victoriei. Lucrările la clădirea de birouri sunt destul de avansate și este posibil să fie finalizate în acest an.

Calea Victoriei 109 – Palatul Știrbei și terenul din spatele clădirii a fost achiziționat în primăvara asta de către dezvoltatorii de la Hagag, care plănuiesc să se extindă cu noi clădiri de birouri pe terenul liber. Adio Grădina Eden! 🙁 Dar yey pentru Palatul Știrbei. Cu siguranță toată lumea o să fie cu ochii pe ei. Sursa.

Calea Victoriei 152-154 – Actualul sediu al Ministerului Economiei (cunoscut ca Palatul Monopolurilor de Stat) are corpul dinpre Calea Victoriei într-o stare avansată de degradare. La începutul acestui an i-am întrebat ce plănuiesc să facă cu el și mi-au transmis că litigiul cu fostul constructor s-a încheiat în 2017 și că în acest an își propun să aloce buget pentru continuarea lucrărilor. Am retrimis în mai o nouă cerere de informații publice către ei și am aflat următoarele:

Prin Legea nr. 50/2019 a bugetului de stat pe anul 2019 au fost alocate următoarele fonduri:

360 mii lei credite bugetare (anexa nr.3/35/29, fişa cod 4), pentru: Achiziţia serviciilor de actualizare expertiză tehnică a obiectivului de investiții „Mentinerea sigurantei in exploatare si alinierea la exigentele actuale, aferente funcționării institutiilor publice centrale a imobilului din București, Calea Victoriei nr. 152- sediul ME(C)”, Achiziția serviciilor de consultanţă pentru elaborarea unui Caiet de sarcini pentru achiziție servicii de proiectare şi execuție lucrări de intervenție stabilite de expertiza tehnică. In prezent se află pe circuitul de avizare/aprobare internă documentația pentru achiziția acestor două servicii.

7.000 mii lei credite de angajament (anexa nr.3/35/29, fişa cod 754), pentru: Iniţierea procedurilor pentru actualizarea proiectului tehnic în vederea execuției lucrărilor de consolidare/ reabilitare/ modernizare a tronsoanelor 1, 2 și 3 ale clădirii monument istoric. In urma analizării derulării procesului investițional până la această dată la nivelul Ministerului Economiei și având în vederea utilizarea eficientă a resurselor financiare, am solicitat Ministerului Finanţelor Publice, ca în temeiul prevederilor Art. 44, alin. (3) şi alin. (5) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, actualizată și republicată, aprobarea efectuării unor redistribuiri de resurse financiare, cu încadrarea în valoarea totală a nivelurilor aprobate prin Legea nr. 50/2019 a bugetului de stat pe anul 2019, respectiv suplimentarea cu suma de 87.469 mii lei, credite de angajament, pentru obiectivul de investiții în continuare – „Mentinerea siguranjei in exploatare și alinierea la exigentele actuale, aferente funcționării instituţiilor publice centrale a imobilului din București, Calea Victoriei nr. 152 – sediul MEC„. Menţionăm că până în prezent nu am primit răspuns de la MFP.

Calea Victoriei 174 – Complexul de birouri Dacia One își va face apariția în 1, 2 ani la intersecția cu bulevardul Dacia, și va contribui, sperăm, la o frumoasă renovare a casei monument de pe colț. Vestea bună este că ING Tech va ocupa birourile nou construite și vor avea și spații open de coworking și întâlniri pentru comunitatea IT bucureșteană. Sursa.

Calea Victoriei 125 – 127 – În parcul sediului Academiei Române se dorește construirea unei aule a bibliotecii Academiei. Cel puțin asta își propun academicienii, după ce au obținut autorizațiile necesare din partea autorităților.

Calea Victoriei 141 – Palatul Cantacuzino în care se află astăzi Muzeul Național ”George Enescu” așteaptă și el de hăt ani un facelift, și al fațadei și al amenajării muzeeale interioare. Autoritățile au promis și au dat nenumărate asigurări că lucrările vor începe în 2016. Uite că nici 3 ani mai târziu nu s-a făcut absolut nimic. Le voi scrie să-i întreb dacă au bugetat ceva pentru acest an. Sursă.

Calea Victoriei 139 – Hagag renovează o clădire veche pentru a o transforma într-o clădire de apartamente de lux.

Calea Victoriei 200 – Un bloc cu 5 etaje ar putea apărea la această adresă, lângă casa cu cariatide, monument istoric, și lângă biserica Sfintei Cruci și a Sfântului Vasile cel Mare. Primăria Capitalei a dat deja avizul de oportunitate, planul urbanistic zonal fiind în faza de avizare. 

Calea Victoriei 214 – Alt bloc de locuințe care intră în programul de reabilitare al clădirilor cu risc seismic inițiat de PMB prin Administrația Consolidări. Investiția a fost avizată în mai 2019.

Calea Victoriei 218 – Palatul Banloc-Goodrich este și el luat în calcul pentru o reabilitare, pentru a deveni sediu al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. Aveți aici povestea uitucilor din ministerele guvernelor noastre.

Am fost surprins să văd că s-au făcut 31. Dacă mai știi și tu alte proiecte nu ezista să îmi lași detalii la secțiunea de comentarii.

Despre care din cele de mai sus ești cel mai entuziasmat?

2 Comments

Add Yours →

Firea a zis ceva parca de clădirea din Calea Victoriei 103-105 care aparține peste 50% statului prin birouri, că are nevoie urgent de consolidare. Știți ceva de asta?

Dă-i un răspuns lui Șantierul Calea Victoriei – august 2019 – Tudor Chira Anulează răspunsul